Cu mult timp in urma, in Kyoto locuia un zato singur (orb care canta la biwa). Acest zato nu era doar orb ci suferea si de o boala incurabila inca din copilarie. Gandind ca poate apele termale il vor curata de boala, doreste sa ajunga in Arima (loc renumit pentru ape termale). Vorbind cu un localnic despre planul sau, este sfatuit ca sa renunte. Acesta ii spune ca daca va mai astepta un pic vor merge impreuna, fiindca are el drum in zona. Fara a mai astepta, batranul porneste singur spre Arima.
Pornit de unul singur la drum este indrumat de oameni cu suflet bun, pe calea cea buna.
Dupa o zi lunga de mers, innopteaza pe marginea drumului pana dimineata. "Am fost binecuvantat cu vreme buna", gandi batranul. "Maine am sa ajung la Arima si am sa scap de boala. Nu mi-a mai ramas decat o zi de calatorit". Dimineata porneste din nou la drum iar spre amiaza ajunge pe cararea care duce spre Arima. Soarele era inca sus. Orbul inainteaza, ajutande-se de toiag, merge de-a lungul raului Otada, prin zona "celor 7 curburi". Nesansa face ca la doar cateva ore departare de Arima sa piarda directia si sa se indeparteze de carare, lovindu-se de stanca. Neavand incotro, se aseaza jos langa piatra, asteptand ca sa treaca vreun drumet prin zona. Insa singuratatea locului este apasatoare. Incepe ca sa regrete ca nu a scultat sfatul vecinului si a pornit de unul singur la drum. La doar cativa pasi de locul mult visat este nevoit ca sa cedeze. Isi aduna toate fortele si incearca sa gaseasca cararea cu toiagul, dar fara succes. Striga dupa ajutor cu disperare dar ecoul se izbeste de stancile reci. Incet-incet, intunericul si frigul acopera valea, nemaiauzindu-se decat tipatul maimutelor din departare.
Peste cateva zile, orbul zato este gasit de vanatori, mort.
Oamenii au numit acea trecatoare "Zato dani"(trecatoarea lui Zato)
Sursa: NIA, Discover Nishinomiya, No.9, Septembrie 2007
miercuri, 7 octombrie 2015
Ritualul intermedierii casatoriilor- Miai
Fenomen apărut la iniţiativa castei samurailor, ritualul intermedierii căsătoriilor, miai, pare să fie un subiect de domeniul trecutului .Dar iată că lucrurile nu stau chiar aşa, şi la o privire mai atentă vom vedea de ce.
Dacă în trecut, căsătoria avea drept scop, perpetuarea familiei prin descendenţi, în ziua de azi, prinşi în vâltoarea activităţilor cotidiene, japonezii se căsătoresc la vârste înaintate sau chiar deloc. Aşadar, în ciuda altei înfăţişări, am putea spune de suprafaţă, stăruie încă în conştiinţa japonezului pilda vechilor obiceiuri.
Astfel, la vremuri noi, metode noi, nakodo-ul de altă dată (persoană care era desemnată de părinţi să intermedieze căsătoria dintre tineri) a fost înlocuit cu o agenţie matrimonială adaptată stilului japonez.
În fiecare an, în luna aprilie, în centrul celei mai dens populate metropole din lume, are loc întâlnirea părinţilor care sunt în căutarea partenerului de viaţă pentru odrasla lor. Adunaţi în Casa Tineretului din cartierul Shinjuku, fiecare părinte intră în vorbă cu ceilalţi părinţi, încercând fiecare să-şi prezinte cât mai bine “progeniturile”.
O femeie trecută de mult de prima tinereţe, se plânge că fiul ei munceşte din zori şi până-n noapte şi nu are timp nici măcar să-şi facă cumpărăturile darămite să-şi caute nevastă. Grijulie ca orice mamă, aceasta consideră că este de datoria ei să facă ceva ca să-şi ajute odorul. Altă mamă, spune despre fata ei, că are la firmă doar persoane în vârstă, iar şansele ca să-şi găsească singură pe cineva potrivit sunt destul de slabe.
La astfel de întâlniri, participă multă lume, dar nu toţi reuşesc să încheie vreo “afacere”. Sunt persoane care participă an de an, până le surâde norocul. Un astfel de caz este şi al lui Taka, inginer trecut de 30 de ani, ai cărui părinţi sunt la a treia încercare de a-l aşeza la casa lui. Anul acesta, inainte de-a porni în această călătorie, tocmai din îndepărtatul Hokkaido, au convocat consiliul de familie pentru a discuta despre problema care nu mai suferă amânare.
Conform unui articol apărut în ziarul “Nihon keizai shinbun” (Aprilie 2004) de la deschiderea acestor întruniri în 1991 şi până în 1994, din 1150 de persoane înscrise, doar 20 de cupluri şi-au unit destinele.
Într-o ţară cu o rată a natalităţii în continuă scădere şi cu o creştere a persoanelor celibatare, responsabilii cu politica planificării familiale au toate motivele de îngrijorare.
Dacă în trecut, căsătoria avea drept scop, perpetuarea familiei prin descendenţi, în ziua de azi, prinşi în vâltoarea activităţilor cotidiene, japonezii se căsătoresc la vârste înaintate sau chiar deloc. Aşadar, în ciuda altei înfăţişări, am putea spune de suprafaţă, stăruie încă în conştiinţa japonezului pilda vechilor obiceiuri.
Astfel, la vremuri noi, metode noi, nakodo-ul de altă dată (persoană care era desemnată de părinţi să intermedieze căsătoria dintre tineri) a fost înlocuit cu o agenţie matrimonială adaptată stilului japonez.
În fiecare an, în luna aprilie, în centrul celei mai dens populate metropole din lume, are loc întâlnirea părinţilor care sunt în căutarea partenerului de viaţă pentru odrasla lor. Adunaţi în Casa Tineretului din cartierul Shinjuku, fiecare părinte intră în vorbă cu ceilalţi părinţi, încercând fiecare să-şi prezinte cât mai bine “progeniturile”.
O femeie trecută de mult de prima tinereţe, se plânge că fiul ei munceşte din zori şi până-n noapte şi nu are timp nici măcar să-şi facă cumpărăturile darămite să-şi caute nevastă. Grijulie ca orice mamă, aceasta consideră că este de datoria ei să facă ceva ca să-şi ajute odorul. Altă mamă, spune despre fata ei, că are la firmă doar persoane în vârstă, iar şansele ca să-şi găsească singură pe cineva potrivit sunt destul de slabe.
La astfel de întâlniri, participă multă lume, dar nu toţi reuşesc să încheie vreo “afacere”. Sunt persoane care participă an de an, până le surâde norocul. Un astfel de caz este şi al lui Taka, inginer trecut de 30 de ani, ai cărui părinţi sunt la a treia încercare de a-l aşeza la casa lui. Anul acesta, inainte de-a porni în această călătorie, tocmai din îndepărtatul Hokkaido, au convocat consiliul de familie pentru a discuta despre problema care nu mai suferă amânare.
Conform unui articol apărut în ziarul “Nihon keizai shinbun” (Aprilie 2004) de la deschiderea acestor întruniri în 1991 şi până în 1994, din 1150 de persoane înscrise, doar 20 de cupluri şi-au unit destinele.
Într-o ţară cu o rată a natalităţii în continuă scădere şi cu o creştere a persoanelor celibatare, responsabilii cu politica planificării familiale au toate motivele de îngrijorare.
Arima Onsen
Intr-o zi, cand soarele si-a tras valul peste razele dogoritoare, am pornit pe urmele orbului de la trecatoarea Zato, spre Arima. Prinsi in bratele maiestoase ale muntilor, drumul ni s-a parut ca rupt dintr-o poveste. Respirand prin toti porii aerul verde de munte, simteam franturi din vremuri indepartate, cand abandonati in fata naturii, oamenii veneau in acest colt de Rai, sperand in vindecari miraculoase.
Nu mica mi-a fost mirarea la coborarea din autobuz, cand m-a izbit un iz de Herculane. Ce mica e lumea, mi-am zis! Si cum le-a aranjat Marele Faurar pe toate, in asa fel incat sa se poata bucura de Creatia Lui toata fiinta omeneasca, dintr-un capat in altul al Lumii.
Cu o harta in mana am pornit in drumetie. Primul popas a fost la un izvor de apa termalala unde stateau de straja cateva pietre uitate de vreme. Susurul cristalin al apei m-a tintuit pret de cateva minute bune pe o banca, dandu-mi ragaz sa-mi trag sufletul.
Am pornit apoi la cascada. Iarasi urcat, si iarasi respiratie taiata de atata frumos... sau lipsa de miscare. Oricum, efortul s-a meritat din plin. Peisajul care se dasfasura in fata ochilor mi-a adus aminte de poiana din "Dumbrava minunata". Acel loc in care se adunase la judecata toata suflarea padurii.
Coborand in statiune, am oprit la un restaurant cu specific japonez si ne-am asezat la o masuta pe tatami, care era facuta intr-un mod tare inteligent. Picioarele nu trebuiau stranse in acea pozitie chinuitoare, ci le puteai lasa jos, ca si cum ai fi stat la o masa obisnuita. Daca ar fi curs pe sub masa si apa termala satisfactia ar fi fost la maxim. Dar pentru apa termala, ne-am oprit intr-un colt de strada unde era amenajat un onsen pentru picioare. Dupa alergatura de pe munte, cateva minute cu picioarele in apa fierbinte veneau ca o adevarata binecuvantare.
Inainte de-a parasi statiunea a inceput o ploaie calda de vara, petrecandu-ne ultimile minute sub umbrela, emotionati si plini de recunostinta.
Nu mica mi-a fost mirarea la coborarea din autobuz, cand m-a izbit un iz de Herculane. Ce mica e lumea, mi-am zis! Si cum le-a aranjat Marele Faurar pe toate, in asa fel incat sa se poata bucura de Creatia Lui toata fiinta omeneasca, dintr-un capat in altul al Lumii.
Cu o harta in mana am pornit in drumetie. Primul popas a fost la un izvor de apa termalala unde stateau de straja cateva pietre uitate de vreme. Susurul cristalin al apei m-a tintuit pret de cateva minute bune pe o banca, dandu-mi ragaz sa-mi trag sufletul.
Am pornit apoi la cascada. Iarasi urcat, si iarasi respiratie taiata de atata frumos... sau lipsa de miscare. Oricum, efortul s-a meritat din plin. Peisajul care se dasfasura in fata ochilor mi-a adus aminte de poiana din "Dumbrava minunata". Acel loc in care se adunase la judecata toata suflarea padurii.
Coborand in statiune, am oprit la un restaurant cu specific japonez si ne-am asezat la o masuta pe tatami, care era facuta intr-un mod tare inteligent. Picioarele nu trebuiau stranse in acea pozitie chinuitoare, ci le puteai lasa jos, ca si cum ai fi stat la o masa obisnuita. Daca ar fi curs pe sub masa si apa termala satisfactia ar fi fost la maxim. Dar pentru apa termala, ne-am oprit intr-un colt de strada unde era amenajat un onsen pentru picioare. Dupa alergatura de pe munte, cateva minute cu picioarele in apa fierbinte veneau ca o adevarata binecuvantare.
Inainte de-a parasi statiunea a inceput o ploaie calda de vara, petrecandu-ne ultimile minute sub umbrela, emotionati si plini de recunostinta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)